După ce v-aţi
stabilit obiectivele, trebuiesc urmate trei etape în procesul de marketing şi
vânzări pe Internet:
Oferiţi-i
navigatorului pe Internet un motiv pentru care să vă viziteze paginile
Convingeţi
vizitatorul dvs. că ceea ce oferiţi dvs. este exact ce îi trebuie lui
Oferiţi-i
posibilitatea să facă cumpărăturile la care acesta s-a hotărât, on-line sau
prin metodele clasice.
De ce v-ar
vizita cineva paginile? Iată trei motive dintre cele mai obişnuite:
Distracţia.
Chiar şi în timpul tranzacţiilor clienţilor le place să se simtă bine, să se
amuze.
Spaţiile special destinate unor poze amuzante, sau unor glume zilnice vor atrage
cu siguranţă mulţi vizitatori, dar aceştia s-ar putea să nu aparţină segmentului
de piaţă pe care îl vizaţi dvs. De aceea, această metodă este utilă numai în
cazul în care scopul marketingului este vânzarea directă.
Cumpărături
(”shopping”). Magazinele on-line sunt locurile
pe care cei mai mulţi oameni le asociază cu marketingul pe Internet, ceea ce
este complet fals. Un simplu magazin pe Internet face destul de dificilă sarcina
păstrării vizitatorilor, datorită lipsei de diversitate din punctul de vedere al
acestora. De aceea, eventualele performanţe ale „magazinului” dvs. virtual se
bazează în primul rând pe abilitatea „decorării” sitului respectiv.
Informaţia.
Oferirea de informaţii utile este de departe cea mai bună metodă de atragere a
vizitatorilor. Informaţia adaugă valoare produselor şi serviciilor dvs., şi
valoare şi prestanţă companiei dvs., atrăgând din ce în ce mai mulţi şi mai
loiali vizitatori.
Cel mai mare avantaj al ofertei de informaţii este faptul că vă veţi atrage
vizitatori avizaţi în cazul unor informaţii specifice, interesaţi de tematica
adoptată.
Tipuri de informatii
Ce fel de
informaţii puteţi oferi? Limitările vor fi impuse numai de imaginaţia dvs.:
Informaţii
detaliate privind produsele, industria, sau domeniul respectiv de afaceri
Linkuri la
resurse similare pe Internet
Întrebări şi
răspunsuri
Facilităţi de
căutare a informaţiilor
Mostre şi
software gratuite
Comparare
interactivă.
Atenţie, trebuie
să adăugaţi valoare marketingului practicat de dvs., iar pe Internet, valoare
înseamnă informaţie.
Informaţii detaliate privind
producţia, industria sau domeniul dvs. de afaceri:
Principalele informaţii pe care le veţi oferi vor fi, evident cele privind
produsele şi serviciile oferite. Aceasta nu înseamnă transcrierea directă a
materialelor de marketing clasice pe paginile sitului dvs. Pentru o astfel de
detaliere trebuie să luaţi în considerare toate posibilităţile specifice oferite
de WWW.
Linkuri către resurse similare de
pe Internet:
O altă posibilitate de a oferi informaţii într-un domeniu paralel sau
complementar. Trebuie să oferiţi linkuri către situri ale unor companii
neconcurente cu activitate complementară, eventual pe bază de reciprocitate.
Întrebări şi răspunsuri:
Utilizatorul va aprecia posibilitatea de a vă testa competenţa ăn cazul unor
aplicaţii complexe din domeniul dvs. Puteţi să-i oferiţi în acest scop o analiză
de afaceri gratuită, să afişaţi o listă de Întrebări Frecvente (FAQ) din
domeniul considerat, să sponsorizaţi o conferinţă sau un seminar on-line, sau să
participaţi în grupuri de discuţii. Aceşti utilizatori s-ar putea să nu cumpere
de la dvs. nici acum, şi poate nici mai târziu, dar competenţa dvs. în materie
şi amabilitatea cu care i-aţi ajutat vă vor facilita construirea unei imagini
favorabile.
Atragerea în
participarea activă - cea mai bună metodă în cazul vânzărilor:
O atragere în participarea activă trebuie să fie interactivă, instantanee, şi să
implice un câştig clar pentru participanţi.
Propunerea dvs.
trebuie făcută în aşa fel încât să obţineţi de la participanţi informaţii
valoroase pentru baza dvs. de date din domeniul marketingului, precum informaţii
demografice, aşteptări, prognoze, şi ceea ce doresc aceştia în schimbul
participării la chestionarul impus (un catalog, vizita unui agent de vânzari,
etc.). Aceste date vor fi exploatate ulterior de persoane competente din
compania dvs., sau prin firme specializate.
Iată câteva
dintre posibilele modalităţi propozabile de participare activă care vă vor ajuta
în procesul de marketing:
Liste de
discuţii prin e-mail –
un vis al oricărei strategii de marketing, întrucăt permite menţinerea unui
mediu propice mesajului de marketing susţinut, precum şi educarea persoanelor
subscrise ăn funcţie de evoluţia propriilor oportunităţi.
Pagini
pentru comentarii –
observaţiile vizitatorilor vă vor ajuta să vă îmbunătăţiţi serviciile şi
prezentarea paginilor în funcţie de doleanţele acestora.
Solicitări
de cataloage – o acţiune
calificată care poate atrage venituri suplimentare.
Întrebări
şi răspunsuri –
răspunsurile on-line la unele întrebări care se repetă permit vizitatorilor
ulterior să vă aprecieze mai mult activitatea.
Cataloage
on-line – permit o
satisfacere imediată a unora din nevoile de informaţii ale utilizatorilor.